2025.12.24
„Cuvântul s-a făcut trup, și a locuit între noi” (In 1,14)
Preacucernici confrați preoți, iubiți credincioși!
„Cât sunt de plăcute pe munți, picioarele celui, care aduce vestea cea bună!” (Is 52,7), citim cuvintele profetului Isaia din prima lectură a Sfintei Liturghii festive de Crăciun. Această veste bună nu este altceva decât certitudinea, că Dumnezeu nu rămâne la distanță, în siguranța depărtării. El se apropie de om, vorbește, ba chiar devine trup între noi. Epistola către Evrei rezumă astfel marea cale a mântuirii în a doua lectură din cadrul sfintei liturghii de Crăciun: „A vorbit în multe rânduri și în multe moduri părinților noștri prin profeți, Dumnezeu, în aceste zile din urmă, ne-a vorbit nouă prin Fiul” (Evr 1, 1-2). Iar Evanghelia după Ioan ne prezintă culmea revelației: „Cuvântul s-a făcut trup, și a locuit între noi” (In 1,14).
Anul Sfânt jubiliar ne-a oferit numeroase oportunități pentru o întâlnire vie cu Isus Cristos. În ziua sărbătorii Crăciunului din acest an jubiliar, această frază devine vie: Dumnezeu cel Atotputernic se întrupează, se naște în lumea noastră. Nu se dezvăluie prin puterea Sa, ci prin vulnerabilitatea Sa: ni se prezintă în fragilitatea unui nou-născut. Nu conduce din înălțimi, ci se apropie de noi. Nu ne constrânge, ci ne invită. „Cuvântul era la Dumnezeu (...) În El era viața, și viața era lumina oamenilor” (In 1, 1.4).
Această veste bună nu o sărbătorim însă la timpul trecut. Nu ne amintim de o poveste veche și frumoasă, ci sărbătorim o realitate prezentă. Cuvântul care s-a făcut om, Isus Cristos, este și astăzi printre noi. El își îndreaptă și astăzi fața către noi. El pătrunde și astăzi în fragilitatea lumii. Este prezent chiar și atunci când nu-L simțim. Se află în bunătatea tăcută, pe care poate nici nu o observăm. Este în iertarea pe care cineva o oferă cu greu, dar din iubire. Este în fiecare pocăință, atunci când omul își recunoaște limitele și caută o nouă direcție. Este în noul început care aduce speranță chiar și acolo unde totul pare distrus. Chiar și după încheierea anului nostru jubiliar, ne oferă această speranță și viitor.
„Misterul credinței!” – proclamă preotul la fiecare Sfântă Liturghie, referindu-se la Isus Cristos, care este prezent în mod real sub chipul pâinii și al vinului pe altar. Credem noi în aceasta cu o credință adevărată? Cuvântul a venit în lume, dar ai Săi nu L-au recunoscut – spune evanghelistul Ioan despre nașterea și întruparea lui Cristos. Oare noi recunoaștem, credem că Dumnezeu devenit om este în continuare printre noi?
„Epoca care îl așteaptă și îl recunoaște pe Dumnezeu este epoca în care El se împlinește. Se împlinește în măsura în care este puternică credința și este lucrătoare iubirea generației care trăiește atunci. Dar dacă o generație îl respinge, El se retrage, iar acea epocă se răcește. Odată cu Dumnezeu respins pleacă și iubirea. Sufletul îngheață. Inimile se răcesc. Bunăvoința se retrage din lume, iar împreună cu ea dispar liniștea, ordinea și pacea. (Márton Áron, Predică rostită la Crăciun, 1963).”
Crăciunul ne invită să recunoaștem prezența tăcută a lui Dumnezeu și să-L lăsăm pe Cuvânt să se întrupeze și în noi. Ne cheamă să facem ca cuvintele, deciziile și faptele noastre să devină o speranță pentru ceilalți. Căci atunci se împlinește cu adevărat misterul credinței noastre, când și cei din jurul nostru pot descoperi în viața noastră, că Dumnezeu locuiește și astăzi printre noi. Nu ca un adevăr abstract, ci în evenimentele concrete ale zilelor noastre. Nu doar în biserică, ci în simplitatea cotidianului, în privirea atentă, în nevoia observată, în ajutorul oferit.
Să îndrăznim, dragi frați și surori, să credem că Dumnezeu nu ne uită nici astăzi și nu îi uită nici pe cei pentru care ne facem griji. El vrea să umble alături de noi, vrea să aducă speranță prin noi, vrea să lumineze lumea prin noi și împreună cu noi. Deoarece de când am fost botezați, suntem copiii iubiți ai lui Dumnezeu. De aceea consacrăm anul următor sacramentului Botezului, proclamând în Arhidieceza noastră Anul Botezului.
Sărbătoarea Crăciunului să întărească în fiecare dintre noi certitudinea, că lumea noastră nu este un spațiu închis, unde omul rămâne singur. Lumea este în continuare locul vizitei lui Dumnezeu, al întrupării Sale. Să-L primim cu încredere și să-I permitem să aducă în viața noastră lumina care va străluci și asupra căilor semenilor noștri.
Vă dorim un Crăciun plin de har și pace!
Alba Iulia, 25 Decembrie, 2025, În ziua de Crăciun – Solemnitatea Nașterii Domnului
† Grigore † Ladislau
(Circulara X. / 2025)